Săptămâna astronomiei în liceul tău

 

În 2009, Anul Internaţional al Astronomiei,
astronomia se întoarce în licee timp de câte o săptămână pe lună,
prin expoziţii, conferinţe, show-uri de planetariu şi observaţii astronomice.

 

Asociaţia Culturală „Noua Acropolă” împreună cu partenerii săi, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” şi Astroclubul Bucureşti organizează proiectul „Săptămâna Astronomiei în liceul tău” cu scopul de a promova astronomia în rândul elevilor.


Campania este iniţiată cu ocazia Anului Internaţional al Astronomiei şi constă în vizitarea a 10 licee din capitală pentru o săptămână, timp în care elevii pot vizita o expoziţie de astronomie, pot asista la conferinţe şi show-uri de planetariu şi pot observa cerul prin instrumentele astronomice.

 

Expoziţia cuprinde planşe ale constelaţiilor de pe cer, precum şi planşe dedicate celor mai importante personalităţi din astronomie. De asemenea, ea este formată din postere care oferă informaţii despre sistemul solar, nebuloase, roiuri stelare, galaxii şi despre fenomenul poluării luminoase. În cadrul conferinţelor, elevii au avut ocazia să descopere mitologia constelaţiilor de pe cer şi să afle ce este poluarea luminoasă şi cum ne afectează aceasta. Show-ul de planetariu i-a purta într-o călătorie prin univers, pentru ca apoi, în cadrul observaţiilor astronomice, aceştia să descopere frumuseţile cerului printr-un telescop.

 

Primul liceu care a participat la campanie a fost Colegiul Naţional „MihaiEminescu”, care a găzduit expoziţia în perioada 19-25 ianuarie. Pe lângă aceasta, elevii au putut asista la următorul program:

 

– Adrian Şonka, Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”

– Lavinia Constantin, Asociaţia Culturală “Noua Acropolă”

- Adrian Şonka, Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”

 – Ruxandra Popa, Astroclubul Bucureşti

 

Organizatori:

Asociaţia Culturală „Noua Acropolă” este o organizaţie neguvernamentală implicată în promovarea culturii şi a filosofiei prin intermediul a numeroase tipuri de activităţi: cursuri de filosofie şi psihologie, conferinţe publice pe teme de filosofie, psihologie, medicină, istorie, artă, culturi şi civilizaţii vechi, expoziţii, atelier de artă plastică, specializat în reproduceri arheologice, editare de cărţi şi reviste, acţiuni de voluntariat ecologic şi umanitar.

Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” este singurul observator din capitală deschis publicului. Marţi, miercuri, joi, vineri şi sâmbătă, Observatorul oferă vizitatorilor săi posibilitatea de a observa Soarele, planetele sistemului solar, stele, roiuri, galaxii, precum şi alte fenomene astronomice chiar din centrul capitalei. Observatorul se situează pe Bd. Lascăr Catargiu nr. 21, între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei.
Astroclubul Bucureşti este primul club de astronomie înfiinţat în capitală acum 40 de ani. AB promovează astronomia prin ieşiri în parcuri cu instrumentele astronomice, prin vizite la licee şi şcoli şi prin organizarea anuală a cursului de astronomie în colaborare cu Observatorul Astronomic. Astroclubul Bucureşti realizează în format electronic revista de astronomie - VEGA, distribuită gratuit, iar în luna august organizează tabăra de astronomie - Lyra.


Parteneri:

Tamada.ro